Depresia în rândul studenților - Interviu cu Psihologul Iulia-Diana Pop

Depresia a devenit principala cauză de îmbolnăvire la nivel mondial anul acesta. Ultimele statistici din 2017 ne arătau că peste 300 de milioane de persoane de toate vârstele suferă de depresie, conform datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății.


Depresia e o parte vizibilă și în viața românilor. În 2014, 1,5% din populaţie suferea de depresie, în creștere cu 5% deja în 2017.


Depresia nu e departe nici de mine la clasă sau în lucrul cu studenții. Anul trecut m-am întâlnit prin sesiuni de training, edițiile programului FUTURE sau cursurile de la facultate cu peste 300 de studenți.


La început vezi simptome mici precum: lipsa de implicare, lipsa sclipirii din ochi, parcă „nimic nu mai are sens” la 20 de ani. Am inițiat astfel o discuție cu psihologul și psihoterapeutul clujean Iulia-Diana Pop din cadrul Psylife care, așa cum spune ea, are „marele privilegiu de a fi alături de ceilalți în călătoria proprie către sine. Cu ajutorul empatiei și a acceptării necondiționate, ajut fiecare persoană din cabinet sau din afara cabinetului să își înțeleagă propriul drum, propria anxietate sau propria traumă.”




Ce afli din acest articol?

- simptomele depresiei în rândul tinerilor care încă studiază

- provocările tinerilor la primul loc de muncă



Lipsa unei decizii legată de carieră, poate aduce o serie de efecte negative în rândul unui student. Care sunt simptomele unui student care intră în depresie?

Exista o serie de simptome caracteristice depresiei, cum ar fi : lipsa de energie și de implicare în activitățile pe care le face sau care o dată îi făceau plăcere, tendința de izolare socială, anxietate, probleme de concentrare, apetit scăzut sau crescut, oboseală.


Cu toții trăim acest amalgam la un moment dat în viața noastră, însă important este să fim atenți de cât timp simțim asta și cât de intense sunt emoțiile noastre. Este important să ne setăm mici „pârghii" la care putem să apelăm în caz de nevoie, adică: dacă simt că încep să mă implic din ce în ce mai puțin în activitatea pe care o făceam, fără chef, fără curiozitate, pot să apelez la un consilier în carieră (unele universități au această parte) sau la un profesor pe care îl consider mentor și să discut despre asta.


O altă variantă este să mă adresez prietenilor sau chiar părinților dacă știu că relația noastră permite asta.


Dacă simt că vreau să mă izolez de toate aceste pârghii pentru că viitorul sau ceea ce urmează mă sperie și nivelul de anxietate nu mai este unul tolerabil (apar simptome similare unui atac de panică) si simt că funcționalitatea mea de zi cu zi este afectată (în ultima lună) - mănânc prea mult sau deloc, dorm în cea mai mare parte a zilei sau am insomnii, mă neglijez, acela este punctul în care este recomandat să se adreseze unui psiholog.


Acesta îi poate ajuta să se regăsească pe ei înșiși și să găsească împreună strategii care să îi ajute pe termen lung. Acele resurse care pe moment par mascate de deznădejde sau frică trebuie să fie scoase la lumină și puse din nou în valoare.


Cum ar putea profesorii să ajute?


Cred că prin încurajare, prin empatie și exemplu propriu. Dacă un profesor își practică meseria din pasiune cred că merită să expună studenților și mai ales elevilor, motivația pentru această luptă și importanța pe care o au lucrurile care ne dau sens în viața noastră.