top of page

Q&A în timp de criză | Interviu cu Daniel David, noul rector UBB

Am vorbit cu noul rector al Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David despre ce se întâmplă acum cu educația în online, situația studenților din anii terminali sau aspectele legate de cămine.


Dacă ești student sau cadru didactic, acest articol este pentru tine și include scurt, clar și la obiect răspunsurile la întrebările primite în această perioadă de la comunitatea mea.


Important: Deoarece la nivel global, viitorul este instabil și precar, o parte dintre situații și răspunsuri se pot schimba. La nivel universitar se fac adaptări zilnice și constante înspre mai bine.





Despre cursurile care nu se țin online


O serie de studenți se întreabă în acest moment ce se va întâmpla cu acele cursuri care nu sunt susținute în online în acest moment. Deși știm că nu există soluții fixe, care sunt variantele la care ne putem aștepta?


Încercăm să susținem toate cursurile într-o variantă online (ex. sincron/asincron), pentru a putea încheia semestrul și a nu afecta parcursul de viață al studenților noștri. Acele cursuri care nu se susțin trebuie anunțate la prorectorul de specialitate (prorector Anna Soos), pentru a verifica cauza și a o elimina rapid.


Dacă vor rămâne, totuși, astfel de cursuri, nu vor fi în număr mare (mai degrabă scăpări/erori, nu regulă) și vom găsi varianta pentru a le recupera pentru a încheia onorabil semestrul.



Despre licență și master


Ce le adresați studenților din anii terminali care la finalul acestui semestru sunt nevoiți să finalizeze studiile de licență sau de masterat?

Să fie liniștiți, dar angajați și atenți, noi încercând să găsim modalități pentru susținerea licenței în noile condiții. Săptămâna viitoare vom veni cu propuneri în acest sens.



Despre situația căminelor


Care este situația cu căminele în acest moment? Studenții sunt destul de panicați cu privire la lucrurile personale lăsate în cămin în această perioadă, respectiv la locul de cazare.


Studenții au avut posibilitatea să plece sau să rămână (argumentat). Lucrurile celor care au plecat sunt în siguranță și păzite, iar dreptul la locul în cămin prezervat.



Despre taxele la facultate


Am primit o serie de întrebări de la studenți cu privire la taxele pentru facultate. Se amână sau rămân în continuare?


Ne vom adaptată condițiilor, astfel încât acolo unde capacitatea de plată a studentului (familiei) a fost afectată de criza prin care trecem să găsim soluții corecte, astfel încât studiul studentului la UBB să nu fie afectat la rândul său de o eventuală incapacitate de plată din partea studentului (familiei).



Despre adaptare


Ce pot face studenții în această perioadă pentru a facilita învățarea într-o manieră relevantă?

Să se implice cu bună-credință și toleranță la frustrare, deoarece nimeni nu are soluții de-a gata la problemele neobișnuite cu care ne confruntăm. Suntem în faza în care trebuie să definim bine problemele, iar apoi să căutăm soluțiile, unele trebuind inventate acum, inovativ/creativ, nu doar căutate și găsite. Studenții pot să fie parte a acestui efort, ei nefiind niște beneficiari ai actului academic, ci membrii ai comunității UBB. Suntem în asta împreună!


Suntem într-o perioadă în care educația în online a devenit principalul mod de învățare. Care sunt aspectele de care ar trebui să ținem cont ca studenți în online?

Studenții de astăzi, în cea mai mare parte, sunt „generația digitală”; așa că știu ei ce să facă online, nu trebuie să spune eu prea multe aici. Totuși, ținând cont de faptul că adesea abilitățile digitale sunt utilizate în zona entertainment-ului, este nevoie de o implicare programată/operaționalizată (ex. orarul online prins în rutina

comportamentală săptămânală) și făcută cu grijă și angajament atunci când implicarea digitală nu este neapărat asociată cu entertainment, ci cu efortul de învățare/educație!


Asta îi rog pe studenți: să conștientizeze când se implică în activitățile academice online și să aibă, până ajung să le placă mult, toleranță la frustrare și flexibilitate.



Despre viitor


Viitorul va fi bine dacă știm să ne adaptăm la el – o competență „soft”pe care o putem dezvolta în această perioadă. Cum arată viitorul din perspectiva dumneavoastră?


Unii încearcă să prezică  viitorul, pentru a se adaptat apoi cât mai bine la el; este foarte bine așa! Dar alții încearcă să construiască viitorul, după valorile și nevoile lor, nu să-l prezică; asta este excelent și asta încercăm să facem la UBB!


Ba mai mult, fără aroganță, aș spune că în anumite zone nici nu construim viitorul, ci suntem deja acolo; să nu uităm că UBB a introdus în țară învățământul la distanță/extensiile, așa că aici suntem acasă!


Să încercăm însă să folosim această situație și ca oportunitate, nu doar ca pericol, digitalizând acum puternic UBB, astfel încât, după criză, să continuăm multe lucruri bune de acum. De exemplu:

  • cadrele didactice înțeleg forța online-ului și o folosesc complementar și în varianta tradițională

  • cercetătorii dezvoltă mai bine networking și cercetare mentorată la distanță

  • studenții ajung să vadă că online-ul nu este mai ales entertainment, ci și provocare cu consecințe pozitive pe termen lung pentru viața lor

  • administrația înțelege că online-ul ne ușurează tuturor munca etc.


Sursa foto: UBB


Mădălina Hodorog

Trainer & Consultant

 


Comentarios


bottom of page