top of page

Viitor student? Așa se pare


Cum am început?

Am avut parte de o copilărie frumoasă, de niște ani de liceu minunați, dar nici nu mi-am dat seama când a zburat timpul. M-am trezit la final de clasa a 12-a cu decizii importante de luat, decizii care îmi influențează atât prezentul, cât și viitorul. E dificil, mai ales când abia ai trecut de perioada în care ești ghidat de părinți.




Alegeri... și iar alegeri


Când vine vorba de alegerea unei facultăți, este ceva ce trebuie să faci singur. Uneori îmi prinde bine să aud păreri din partea familiei, a prietenilor sau a profesorilor pe acest subiect, dar de cele mai multe ori ajung să mă enervez. Vreau să fie propria mea decizie, poate chiar prima decizie pe care o iau singură, și dacă va fi o decizie proastă, vreau să suport singură consecințele.



Mi-am început propriul drum?


Mi-aș dori ca lumea din jurul meu să mă ajute cu sfaturi despre cum ar trebui să iau decizia potrivită, nu să-mi spună care este decizia potrivită "du-te acolo că acolo e mai bine." Motiv pentru care am început să cercetez singură, un proces de autocunoaștere profundă. Vreau să-mi dau seama ce-mi place mai mult, la ce sunt bună și ce aș putea face toată viața simțindu-mă confortabil. Am vizitat mai multe facultăți cu ocazia evenimentelor organizate de acestea, am verificat mai multe site-uri și printre altele, m-am înscris într-un program, FUTURE Student.





FUTURE Student e despre a pune întrebări


FUTURE Student este un program care se bazează pe #EducațieAltfel. Am mai auzit de #EducațieAltfel și înainte și mereu m-am întrebat: avem nevoie de educație altfel pentru că lucrurile din sistemul nostru de învățământ nu merg așa cum trebuie, sau pur și simplu avem nevoie de ea, cum avem nevoie de apă, aer sau alte lucruri esențiale? O întrebare dificilă, cel puțin pentru mine, o elevă de clasa a 12-a care abia începe să-și ia viața în propriile mâini.

M-am bucurat de acest program, am savurat acest program. Am pus întrebări, am primit răspunsuri și cum se întâmplă ca de fiecare data, acum am mai multe întrebări, ceea ce este bine nu? Înseamnă că îmi pasă de mine, de viitorul meu. Unul dintre organizatorii acestui program a spus că "studenția este despre a spune da", iar această afirmație a devenit noul meu motto.



Unde mă aflu acum?


Finalul clasei a 12-a e aici, în fața mea, iar eu, din fericire am reușit să-mi dau seama ce vreau să fac în viață și nu vreau să mă rezum doar la un singur lucru, dar știu că dacă mă trezesc la ora 5 dimineața și fac acel lucru cu drag, atunci sigur e pentru mine. Sper să-ți găsești și tu "acel lucru" pe care vrei să-l faci în viață, dar nu uita ca uneori pot fi mai multe. Baftă!





 

Articol Realizat de: Denisa Sabău

Editor: Mădălina Hodorog și Cosmin Hongu

Photos: Unsplash


---- Articolul face parte din categoria Sunt Elev. Ce fac mai departe? în care am provocat elevii de liceu să își pună în scris gândurile, planurile, și fricile legate de educație, admitere și presiunea cauzată de ea, cu bune și cu rele. Prin intermediul acestor materiale îmi doresc ca tu, cel ce citești, să conștientizezi mult mai bine modul în care elevii de liceu, tinerii gândesc și să le fii alături, așa cum poți, cu o încurajare, un sfat la momentul potrivit, sau doar să-i asculți. Articolele sunt redactate în întregime de elevii care au acceptat provocarea de a vorbi deschis despre acele lucruri despre care nu prea vorbim în mod normal.


Denisa este elevă în clasa a 12-a și a participat în 2022 la FUTURE Student, iar acum vrea să le arate elevilor, tinerilor că alegerea facultății este o decizie importantă care aduce cu sine oportunități și nu frică.


Dacă ești un tânăr ce vrea să spună lumii experiența lui atât cu lumea educației cât și cu procesul admiterii, te încurăjăm să ne trimiți gândurile tale la următoarea adresă de e-mail education@madalinahodorog.ro (într-un format word). Materialul tău va fi publicat anonim dacă doriți.


Iubesc să ajut tinerii să iasă din haos. Așa cum știi, programul FUTURE - Construiește cu pasiune a ajutat în 6 ediții peste 450 de studenți și 270 de profesori universitari să facă trecerea de la facultate la primul job. Din 2022, am lansat și programul FUTURE Student - Alege un viitor cu pasiune unde ajutăm elevii și profesorii de liceu să ia decizii conștiente legate de alegerea facultății.


Construiec punți acolo unde sunt prăpăstii. Între liceu și facultate. Între facultate și piața muncii. (Mădălina Hodorog)

bottom of page