„Eram suprasolicitată. De cine? De propriile mele gânduri.” - scrie Alexandra în articolul de mai jos. Te las să intri în lumea interioară a unei studente care vrea mai mult.
Dă-i o șansă.
Înainte să vorbesc despre emoții, aș vrea să introduc un termen intrat în viețile noastre prea ușor pentru semnificația pe care o posedă. Este vorba de mindfulness. Acest termen se referă la canalizarea atenției asupra propriilor emoții, gândiri și trăiri. Aici vorbim de o introspecție care, cu cât este mai avansată, cu atât ne permite să ne modelăm mai bine în situațiile cotidiene. Odată cu acest termen, ni se propune focalizarea pe momentul actual, îndepărtându-ne de evenimentele secundare care se petrec în jurul nostru. Mindefulness-ul propune o dezvoltare psihică și treptată a modului în care ne gestionăm gândurilor și emoțiilor, așadar, îmbrățișeaz-o cu drag.
Oferă atenție: fii preocupat de ceea ce simți într-un anumit moment al vieții tale. Nu îți ignora emoția, sperând că aceasta se va diminua sau chiar dispărea, ci trăiește-o cu sufletul la gură.
Conștientizează: acceptă că emoția face parte din tine și nu i te împotrivi. Las-o să se manifeste și integreaz-o în dezvoltarea ta ca persoană. Doar așa vei evolua.
Diferențează: învață că o emoție nu te definește și că aceasta se află aici și acum. Este vorba de un moment din viața ta, nu de întreaga ta existență.
Alege: în mâinile tale se află controlul. Nu uita că ești singurul care poate face ceva pentru a schimba modul în care se simte.
Fii îngăduitor: ai răbdare cu tine și acordă-ți timp. Oprește vocea critică din interiorul tău și focusează-te pe respirație. Fii propriul tău stâlp.
Evident, pentru a face aceste lucruri este nevoie de muncă și disciplină, însă asta face parte din frumusețile vieții. Emoțiile nu ne sunt inimici, doar dacă alegem să le privim prin prisma aceasta, acestea dau viață, însuși vieții și ne poartă prin cele mai ascunse tărâmuri ale sufletului.
Cel mai aspru critic al tău ești tu însuți
Viața noastră este clădită din zile bune și zile în care preferi să te ascunzi de ochii lumii. Acest lucru este absolut normal, mai ales în rândul adolescenților care trec printr-un adevărat ciclu al schimbărilor din care, uneori, pare că nu vor mai ieși niciodată. Adevărul este că, fie că vrem sau nu să recunoaștem, cheia pentru a depăși aceste momente se află numai la noi. Acolo, știi tu, în buzunarul unde ți-ai înghesuit alte 100 de lucruri pe care le numești ,,pierdute” până le găsești în mașina de spălat. Știu că știi despre ce vorbesc.
Astfel de zile există și mereu vor fi parte din viața noastră, așadar, de ce să nu învățăm din ele? Ziua de azi poate să fie cea mai bună lecție pentru ziua de mâine, așa că, nu ai vrea încă o absență. Viața nu ți le motivează.
You gotta train your mind to be stronger than your emotions or else you'll lose yourself every time. - Unknown author
Au existat zile în care m-am lăsat copleșită de emoții și acest lucru se simțea în tot corpul meu. Pentru că asta se întâmplă. Corpul tău simte orice schimbare, orice emoție. Au existat dăți când emoțiile au pus stăpânire pe mine, iar inima îmi bătea din ce în ce mai tare. Am dat vina pe ea, motivând că se află în partea stângă a pieptului, așadar, e inevitabil să greșesc. Adeseori, vocea interioară se întorcea împotriva mea și mi se adresa autoritar: ,,implică-te într-un proiect”, ,,înscrie-te la un curs online, ,,ce vei face cu viața ta?”. Eram suprasolicitată. De cine? De propriile mele gânduri. Odată cu ele, un val de emoții și nesiguranță mă strângeau în brațe de parcă eram prietena lor de o viață. Așa am trăit o bună parte de timp, adâncindu-mă în propriile emoții. Până când, într-o zi, am decis că vreau mai mult de la mine. Și am înflorit.
Ziua în care am luptat cu mine...
Rândul 1, banca 3. Așa putea fi descris cel mai bine locul meu la examenul de bacalureat. De fapt, asta era ceea ce puteau vedea cu toții. Un rând, o bancă și, evident, pe mine cu un pix în mână. Imaginea era una normală, fără prea multe detalii. Totuși, înăuntrul meu avea loc Al Treilea Război Mondial și nici măcar nu era proba la istorie în ziua aceea. Așteptam cu sufletul la gură o foaie albă care urma să fie analizată pe toate părțile pentru a-i găsi o rezolvare cel puțin modestă, iar, într-un final, a apărut. Auzeam în jurul meu șusoteli, reacții și, fără să vreau, ,,Caragiale”. În acel moment nu doar scrisoarea a fost pierdută, ci și eu odată cu ea.
M-a cuprins un val de emoții și nu mi-a mai dat voie să gândesc limpede. În mintea mea mișunau întrebări peste întrebări: ,,de ce nu ai repetat-o?”, ,,în ce an a fost scrisă?”, ,,care sunt personajele?”. Inima îmi bătea tot mai tare și mă chinuiam să citesc prima cerință a subiectului, dar în mintea mea nu mai putea fi nimic altceva decât haos. Am rămas preț de două minute întrebându-mă tot felul de aiureli și gândindu-mă cum nu voi mai lua o notă bună.
Mi-am mutat privirea spre mâna stângă, acolo unde se afla o brățară simplă, dar a cărei semnificații nu o puteam descrie în cuvinte. Primisem brățara de la o persoană dragă mie, un om cu un suflet mare, în care mi-am făcut și eu loc de-a lungul timpului. Mi-am amintit-o cu drag cum îmi spunea că e mândră de mine și că tot ce am nevoie să știu se află deja la locul potrivit. Atunci am înțeles puterea pe care o putem primi de la persoanele dragi în momentele culminante ale existenței noastre. Acest lucru mi-a confirmat, de fapt, că noi, ca oameni, ne simțim în largul nostru în momentul în care ne aflăm într-un mediu familiar, iar în acest caz, a fost nevoie să mi-l creez singură.
Brusc, m-am trezit din haos. Am avut un moment de sclipire în care am lăsat pixul jos și mi-am spus că, dacă las ca toate emoțiile să mă copleșească, eșecul îmi este asigurat. Mi-am spus că acesta e momentul decisiv, mă redresez sau aleg să mă pierd? Mi-am acordat un moment de respiro în care am reflectat asupra parcursului până în acel moment. Mi-am spus: ,,ce ai zice să te lași ghidată de lucrurile pozitive care se află în mintea ta?”. Și asta am făcut. Mi s-a confirmat că, de fapt, toate cunoștințele mele încă erau acolo, doar că erau umbrite de grămada de emoții ce nu le lăsa să se manifeste. Odată cu realizarea aceasta, am început să mă focusez pe ceea ce aveam de făcut, punctual, fără să mă gândesc la trecut sau la viitor. Am început să scriu și, încet-încet, emoțiile s-au risipit în neștiut.
...și am câștigat
Ce a urmat după? Ei bine, da, a fost o notă foarte bună, dar am simțit că, în ziua aceea, am câștigat mai mult decât atât. Aceea a fost ziua în care m-am câștigat pe mine, ziua în care am învățat că putem deveni proprii noștri inamici dacă nu ne controlăm emoțiile și că totul stă în mâinile noastre. Am învățat puterea pe care o au emoțiile asupra noastră, dar și cum eu sunt singura care poate să le facă față. În ziua aceea, m-am luptat cu mine și, în aceeași zi, am câștigat.
Despre când am zâmbit emoțiilor
Acum sunt studentă la facultatea pe care mi-am dorit-o și la care am sperat cu toată inima că voi ajunge. Am avut de atins un target înalt, uneori credeam că de-a dreptul imposibil, însă, adevărul este că singurele limite pe care le avem sunt cele pe care ni le trasăm noi înșine. Dacă am mai avut sau voi mai avea emoții? Bineînțeles! Emoțiile vor face parte din viața noastră oriunde ne-am afla, iar din acest motiv este foarte important să învățăm să le gestionăm. Acum, însă, trec pe strada de alături, le fac cu mâna și le zâmbesc, precum o veche prietenă ce a învățat ,,cum să se emoționeze”.
You can't win in life if you're losing in your mind. Change your thoughts and it'll change your life. -Tony Gaskin
_________________________________________________________________________________________________________
Articol realizat de: Mureșan Alexandra
Editor: Mădălina Hodorog
Photos: Unsplash
Articolul face parte din categoria Sunt Student. Care este hasul din gândurile mele? în care am provocat studenții să scrie ei un articol despre emoțiile, haosul din gânduri și din suflet. Prin intermediul acestor articole-opinii îmi doresc ca tu, cititorul, să conștientizezi mai bine modul în care gândesc tinerii și să îi ajuți, acolo unde poți, prin experiența sau personalitatea ta. Aceste articole-opinii sunt redactate în întregime de studenții care și-au luat provocarea de a vorbi deschis despre lucrurile despre care nu prea vorbim în mod normal. Alexandra nu a fost (încă) în programele mele.
Iubesc să ajut tinerii să iasă din haos. Așa cum știi, programul FUTURE - Construiește cu pasiune a ajutat în 5 ediții peste 350 de studenți și 200 de profesori universitari să facă trecerea de la facultate la primul job. Din 2022, am lansat și programul FUTURE Student - Alege un viitor cu pasiune unde ajutăm elevii și profesorii de liceu să ia decizii conștiente legate de alegerea facultății.
Construiesc punți acolo unde sunt prăpăstii. Între liceu și facultate. Între facultate și piața muncii.
(Mădălina Hodorog)