Atât de mulți oameni cu atât de multe ocupații! De la cele mai neștiute până la cele mai dorite de părinți pentru copiii lor. O întreagă varietate de locuri de muncă, un adevărat ocean e piața asta a muncii. Și, totuși, dacă nu știu să înot?
Sunt studentă în primul an și, de când am ajuns la facultate, aud în jurul meu un cuvânt care, sinceră să fiu, mă sperie: angajare. Și aici nu mă refer neapărat la ideea de a lucra și a păși în lumea responsabilităților, ci la ideea de a nu ști la ce sunt bună. Să fii bun la ceva, să ai câteva skill-uri înghesuite în bagaj și să te cunoști din punct de vedere al competențelor, ei, astea înseamnă ceva. Urmează câteva minute în care vreau să îți vorbesc puțin despre cum poți să eviți panica și alarmarea în momentul în care toți din jurul tău vorbesc despre joburi și cum să știi la ce ești bun, acestea împachetate, evident, în experiența proprie.
Am luat-o de la zero
Și când zic zero, vreau să spun zero cu ,,z” mare. Nu am știu nimic despre ceea ce mă aștepta, fiindcă totul era nou. Venită direct din clasa de filologie, am fost pusă în fața calculatoarelor. Nu asta a fost schimbarea care m-a speriat, în fond, știam ce-mi alesesem. Ceea ce m-a tulburat cu adevărat au fost vocile din jurul meu care gravitau în jurul subiectului job. Spre surprinderea mea, mulți colegi aveau un loc de muncă, alții chiar două. Unii erau în diverse domenii, alții lucrau în domeniu. Acela a fost momentul care m-a făcut să mă simt în urmă. M-am simțit grăbită, deși nimeni nu îmi spunea că trebuie să mă angajez. Eu eram cea care avea impresia că este ceva esențial. Când am văzut bagajul colegilor mei, m-am speriat din nou. Opriți planeta, vreau să cobor! Așa eram. Eu nu aveam, literalmente, nimic. Aveam o diplomă de bacalureat de care puteam să fiu mândră, texte scrise și citite, voluntariat si, poate, alte lucruri de care nu-mi aduc aminte, dar, în acel moment, nimic nu mai conta. Tot ce gândeam era că CV-ul meu e gol. Inexistent. Recunosc, am stat cu frica asta o perioadă bună te timp, mă alarmam de fiecare dată când auzeam aceleași discuții. Totul era o agitație, iar eu eram cea care o crease.
Îmi place să cred în vorba aia, că alegerile ne definesc, iar, pentru mine, asta s-a adeverit.
Am ales să pun stop la toate gândurile care porneau o comparație cu cei din jur și care îmi aduceau negativitate în viață. Am ales să transform tot ceea ce știam în acel moment despre mine și alții în experiență. Aș minți dacă aș spune că cele două de mai sus au fost de ajuns. A fost nevoie de zile, săptămâni și de multă autodisciplină pentru a realiza că toate comparațiile mă fac să ratez o altă experiență: propria experiență - iar asta deja era mai importantă ca oricare alta. Când am ales să iau tot ceea ce aud, văd și simt drept lecții pentru eu cea din viitor, când am realizat ca fiecare om vine dintr-un colț diferit al lumii și că fiecare își are propriile experiențe, atunci am început să cresc. Când am încetat să fiu atât de dură cu mine și să accept faptul că am nevoie, înainte de toate, să învăț, atunci m-am simțit eliberată din propria strâmtoare. M-am detașat de ceea ce făceau alții și m-am concentrat asupra lucrurilor pe care le fac eu. Acum. Aici. Am realizat că dacă ei sunt cu pași buni înaintea mea, asta nu înseamnă că eu nu voi fi, cândva, bună.
Și, totuși, eu la ce sunt bună?
Oamenii au abilitatea de a evalua alți oameni, de a le observa calitățile și defectele. Noi suntem cei care ne cunoaștem cel mai bine pe lumea asta și, totuși, uneori nu o facem suficient. Când vine vorba de a ne autoevalua, e jale, s-o zic mai pe românește. Pentru a ne evalua corect, e nevoie să ne cunoaștem foarte bine, iar această autocunoaștere nu se întâmplă peste noapte. E nevoie de răbdare (multă), înțelegere și observație. De timp petrecut cu propria persoană. Mult.
Profesori, avocați, vânzători, pictori, informaticieni, oameni de știință, agenți, șoferi, cântăreți, medici, organizatori, manageri, influenceri. Acestea reprezintă o parte incredibil de minusculă din totalul de lucruri la care un om poate să se priceapă. Și, totuși, eu la ce sunt bună? Ok, sunt studentă. Nu pot să fiu studentă toată viața, nu? Adică pot, dar ar fi cam nasol. Mă gândeam că în primul an de facultate ar trebui să am răspunsul la întrebare, însă răspunsul e tot mai în ceață.
Când am ajuns la facultate, aveam impresia că nu eram bună la nimic din ceea ce studiam. Chiar așa era. Nu eram. M-am certat, am devenit un critic al meu pe care nu îl mai suportam. Nu mi-am dat voie să înțeleg că e normal și că nu este prea târziu. Cine spune când e prea târziu să înveți la ce ești bun?
Din nou, am ales. Am ales să ies din ceața provocată și să văd lumina. Mi-am spus: ori stai aici plângându-te că nu știi la ce ești bună și îți compromiți de una singură viitorul ori te ridici și acționezi. Și m-am ridicat. A fost primul pas pe care l-am făcut pentru mine. Pașii care au urmat, ei bine, nu au fost atât de simpli. Era normal. Făceam ceva pentru mine și viitorul meu.
Ce am făcut pentru a ști la ce sunt bună?
Am explorat. Cât am putut de mult. La facultate, dacă mă interesa ceva în mod special, voiam să știu mai mult. Îmi dădeam voie să învăț. Fără să simt că sunt mai prejos de restul. Au existat locuri în care am simțit că nu aparțin, dar din care îmi era frică să plec la început. Tu să nu faci așa. Pleacă de unde simți că nu este locul tău și explorează în continuare. Nu îți fie frică să abandonezi ceva, uneori acesta poate fi cel mai bun lucru pe care poți să îl faci pentru tine.
M-am înscris la programul de practică FUTURE unde am simțit că 3 luni de practică nu sunt suficiente. Nu pentru că nu am învățat enorm, ci nu voiam să rup legătura cu astfel de oameni lângă care simțeam, pentru prima dată, că mă dezvolt enorm de mult. Primele 2 luni făceam instastories. Horror. Atât zic. Oamenii nu îmi spuneau „e varză”, deși nu înțeleg cum reușeau să se abțină. Feedback-ul lor era unul cald, în care îmi spuneau cum aș putea îmbunătăți lucrurile. Fiecare „e ok” era tradus în mintea mea “ce monstruozitate e asta? Și bunica face mai bine”. În drumul acesta al descoperirii, trebuie să fii pregătit să nu îți iasă lucrurile din prima. DAR, asta nu înseamnă că, prin muncă și învățare, nu poți fi bun la lucrul respectiv.
Ultima luna a primului stagiu de practică am fost întrebată dacă mi-ar plăcea să scriu articole. DA. Am spus „da” altei provocări. Îmi plăcea să scriu, dar niciodată nu mi-a cerut cineva să o fac. Așa am ajuns aici. Așa citești tu, acum, rândurile astea. Fiindcă mi-am făcut curaj să spun DA.
Cât despre prezent, vizualurile mele sunt mult mai bune, îndrăznesc să spun. Chiar dacă mai apare vreun „e ok”, fac tot posibilul să îl îmbunătățesc. Trebuie reținut faptul că acest drum nu e asemenea unor scări. Uneori urci, alteori mai și cobori. Ba chiar poți stagna. Nu există o regulă. Tu doar trebuie să fii mândru că înveți, explorezi și crești. Când te vei uita la „tu” din trecut, abia atunci vei realiza întregul progres pe care l-ai făcut.
În prezent, am o vagă idee la ce sunt bună, dar îmi doresc mai mult. Îmi doresc să explorez, să greșesc și să învăț. Ce va urma, nu știu, dar de un lucru sunt sigură. Persoana care simțea că nu își găsește locul e mândră de persoana care a devenit.
Kind reminder: Progresul e diferit de la om la om. Evită să te compari cu alții, dacă asta îți face rău. Focusează-te pe tine, nu te pierde. Valorile tale abia așteaptă să își facă de cap, iar tot ce poți tu să faci este să încerci. Nu te teme de obstacolele care vor apărea, privește-le drept lecții care te dezvoltă. Ia totul drept o creștere continuă și, pe întregul drum al descoperirii, ascultă-ți inima.
_________________________________________________________________________________________________________
Articol realizat de: Mureșan Alexandra
Editor: Mădălina Hodorog
Sursă foto: Unsplash, Pexels
Articolul face parte din categoria Sunt Student. Care este haosul din gândurile mele? în care am provocat studenții să scrie ei un articol despre emoțiile, haosul din gânduri și din suflet. Prin intermediul acestor articole-opinii îmi doresc ca tu, cititorul, să conștientizezi mai bine modul în care gândesc tinerii și să îi ajuți, acolo unde poți, prin experiența sau personalitatea ta. Aceste articole-opinii sunt redactate în întregime de studenții care și-au luat provocarea de a vorbi deschis despre lucrurile despre care nu prea vorbim în mod normal.
Iubesc să ajut tinerii să iasă din haos. Așa cum știi, programul FUTURE - Construiește cu pasiune a ajutat în 5 ediții peste 350 de studenți și 200 de profesori universitari să facă trecerea de la facultate la primul job. Din 2022, am lansat și programul FUTURE Student - Alege un viitor cu pasiune unde ajutăm elevii și profesorii de liceu să ia decizii conștiente legate de alegerea facultății.
Construiesc punți acolo unde sunt prăpăstii. Între liceu și facultate. Între facultate și piața muncii.
(Mădălina Hodorog)