Ce înseamnă, de fapt, „work-life balance” pentru gen Z?

Tocmai ai închis laptopul după al treilea proiect de săptămâna asta. Ai ochii roșii, un eseu neînceput și mâine ai muncă de la 8. Poate o cafea. Poate o oră de somn. Așa arată „work-life balance”-ul despre care tot vorbesc adulții. Spoiler alert: nu prea e balans în el.

Ni s-a spus că putem avea totul: carieră, pasiune, timp liber, sănătate mintală. Dar nimeni nu ne-a zis cum să le facem să încapă toate într-o zi de 24 de ore (din care dormim cinci, cu noroc).

Pentru generația părinților noștri, echilibrul era clar: serviciul se termina când ieșeai pe ușa biroului. Pentru noi, biroul e peste tot: pe pat, la cafenea, în tren, la școală.

Suntem generația care are totul la un click distanță — și exact asta ne obosește. Fiecare oră liberă devine o ocazie de a fi „mai buni”: să mai învățăm un skill, să postăm ceva pe portofoliu, să bifăm „self-care” pe lista de to-do. Când totul devine performanță, unde mai încape viața?

Unii dintre noi muncesc în paralel cu facultatea, alții fac practică neplătită sau freelance. Și aproape toți simțim presiunea să arătăm că ne iese. Că suntem ocupați, motivați, cu un scop.

Că avem totul sub control, chiar și când adormim cu laptopul deschis.

Realitatea e că generația Z trăiește într-un amestec continuu între muncă, școală și viață personală. Nu mai știm unde se termină una și începe cealaltă. E un blur total.

Poate că pentru noi, echilibrul nu înseamnă o oră de yoga și un smoothie verde. Poate că e despre libertatea de a nu răspunde imediat, de a refuza un proiect, sau de a nu transforma fiecare pasiune într-un job. Poate că e despre a accepta că uneori e ok să nu fii productiv. Echilibrul nu înseamnă să le faci pe toate. E să-ți permiți să alegi ce contează, fără să te simți vinovat.

Poate că generația Z nu caută „balance”. Poate că doar încearcă să nu se piardă într-un sistem care confundă pasiunea cu performanța și odihna cu lenevia. Ne-am săturat să ni se spună că totul ține de „mindset”. Uneori, tot ce vrem e doar să respirăm fără să ne simțim vinovați pentru asta.

Adevărul e simplu: work-life balance-ul nu e o destinație. E un act de rezistență.

Dincolo de glume și ironii, e și partea aceea de care nu prea vorbim: nopțile în care nu te poți ridica din pat, mesajele la care nu mai ai energie să răspunzi, zilele în care tot ce faci e să simți că nu faci destul.

Generația Z e adesea portretizată ca fiind „cea mai conștientă” generație. Știm despre sănătatea mintală, vorbim despre burnout, citim despre limite.

Dar paradoxul e că suntem mai conștienți, fără să fim mai liniștiți. Știm ce înseamnă depresia, dar tot amânăm momentul în care cerem ajutor, pentru că ne e frică să părem slabi. Știm că trebuie să ne odihnim, dar ne simțim vinovați când nu facem nimic. Trăim într-o cultură a performanței care ne-a învățat că valoarea noastră se măsoară în rezultate, nu în respirații.

Mulți studenți trăiesc într-o combinație constantă de frustrare, anxietate și neputință. Suntem generația care a crescut cu promisiunea că poate schimba lumea, dar realitatea ne-a lovit cu chirii scumpe, salarii mici și așteptări uriașe. Când viața reală nu se potrivește cu idealurile care ne-au fost promise, se instalează în noi un sentiment de gol greu de umplut la loc.

Articol realizat de Ana Cartaleanu

Editor: Niga Oana, Mădălina Hodorog

Sursa foto: Unsplash