Dezvoltarea competențelor soft ia timp și necesită noi experiențe, metode de predare - practic, un alt tip de educație așa cum îți spuneam și în articolul „Ce sunt mai exact competențele soft?”.
Află din acest articol cum poți scoate în evidență nu doar atuurile tale tehnice, cât și competențele soft ce îți asigură succesul.
Dacă vrei să te angajezi, să te pregătești pentru primul loc de muncă sau să evoluezi în poziția actuală este important să scoți în evidență competențele tale soft dobândite de-a lungul timpului (și nu doar cele din momentul prezent).
Din sesiunile mele de consultanță cu viitori angajați sau cei care lucrează la început în piața muncii, am observat că există mai multe tipologii de oameni când vine vorba de competențe soft. Împărtășesc cu tine aceste informații pentru că este posibil să te ajute în stadiul în care ești acum.
În care situație ești tu?
În ultimii 8 ani am lucrat cu peste 2000 de tineri care studiază la facultate sau în liceu. Toți se pregătesc pentru un viitor #altfel, vor să crească și să lucreze, desigur, cu pasiune.
1. Cu toate acestea, o mare parte dintre ei nu știu ce sunt acelea competențe soft. Aceasta este prima categorie. Dacă nu știu ce sunt competențele soft și nu au auzit niciodată de ele, tinerii nu lucrează în direcția dezvoltării lor. Pentru că nu le cunosc importanța, nu se cunosc suficient de bine, nu știu ce competențe au deja, care ar putea să mai fie dezvoltate, cum să le dezvolte etc.
Acesta este și motivul pentru care lucrez atât de mult în sesiuni de training cu profesorii pentru a-i ajuta să integreze, chiar și în orele lor, dezvoltarea acestor competențe.
Dacă ești în această situație, îți recomand să citești articolul „Ce sunt mai exact competențele soft?” și să începi să lucrezi atent în direcția aceasta.
2. Alți tineri știu ce sunt competențele soft și cred că prin câteva activități de voluntariat și proiecte în echipă au reușit să le dezvolte. Ce frumos ar fi dacă totul s-ar rezuma doar la asta! La FUTURE lucrez foarte mult în dezvoltarea unor competențe de bază precum: comunicare, lucrul în echipă, responsabilitate, rapiditate, creativitate - și deși sunt tineri în ultimii ani de facultate, foarte puțin pornesc în program cu aceste competențe de bază.
De aceea, timp de 10 săptămâni sădim primele semințe, lucrăm cu alte metode de lucru pentru a dezvolta și nu doar a conștientiza importanța lor.
Dacă și tu ești în această situație și crezi că toate activitățile în care te-ai implicat ți-au bifat competențele soft, te invit să te implici în proiecte în care nu credeai vreodată că te vei implica. Pot fi proiecte internaționale de voluntariat, de public speaking sau proiecte din domenii care nu au legătură cu ceea ce studiezi la facultate. Va fi un test perfect pentru a verifica ce competențe soft deții cu adevărat.
3. Cea mai întâlnită situație pe care o văd nu doar în rândul tinerilor care doresc să se angajeze, dar și în cazul angajaților este lipsa de comunicare. Ei știu ce sunt competențele, le-au dezvoltat și le dezvoltă în continuare, însă nu știu cum să le comunice mai departe.
Competențele soft pot fi comunicate clar în:
- CV prin includerea lor după fiecare activitate
- scrisoarea de intenție unde prezinți și exemple clare
- interviul de angajare unde angajatorul este interesat să știe nu doar ceea ce ai făcut într-o anumită activitate ci și ce ți-ai dezvoltat concret
- simulări de interviu - la nivel internațional și chiar și la noi în țară se fac interviuri #altfel unde candidații sunt puși în diverse ipostaze și situații care verifică în realitate competențele soft.
Dacă ai nevoie de susținere, poți apela la sesiunile de consultanță 1 la 1 sau în sesiunile de training FUTURE.
Construiește cu pasiune. Îndrăznește. Azi!
Cu drag,
Mădălina
Comments