top of page

Conferința Eduspace: prima conferință de educație altfel din România se lansează oficial

Conferința EDUSPACE, prima conferință bazată 100% pe activități practice, se lansează oficial pentru studenții și profesorii universitari.


În 27 octombrie, studenții și profesorii universitari din Brașov, alături de FREUDENBERG, se întâlnesc pentru a-și contura drumul în cariera profesională, anticipând provocările care apar în piața muncii și tendințele de viitor. Participarea în cadrul conferinței este GRATUITĂ.

O studentă care are în mână un cub și ia parte la o activitate interactivă, împreună cu alți studenți.

Agenda conferinței EDUSPACE din 27 octombrie va include activități practice alături de studenții – profesorii – și echipa companiei FREUDENBERG. Teme precum: oportunități de carieră, piața muncii, dezvoltarea de competențe vor fi explorate practic, iar la final se va realiza și o vizită în cadrul companiei.


Scopul activităților din cadrul conferinței este multiplu:

  • Studenții dezvoltă abilități de comunicare, munca în echipă sau adaptabilitate pentru a se pregăti pentru viitoarea lor carieră. Tinerii au parte de activități ce îi ajută să înțeleagă piața muncii, să intre în contact cu angajatorii și să descopere pașii prin care își pot începe viața profesională.

  • Profesorii universitari aprofundează metode interactive de predare și construiesc parteneriate în educație.



Conferința EDUSPACE nu include prezentări sau discursuri. Nu vor fi nici prezentări vizuale de tip PowerPoint. Credem într-o educație prin experiență pentru ca studenții – profesorii – angajatorii să se dezvolte împreună. De 10 ani lucrăm pentru a construi punți și a aduce o educație practică în viețile tuturor participanților declară Mădălina Hodorog, fondator, trainer și organizatorul conferinței.


Un grup de oameni care prezintă în cadrul unei activități interactive.

De ce este nevoie de Conferința EDUSPACE?


Educația se află astăzi într-un moment de cotitură. O treime din cerințele noilor locuri de muncă vor fi complet noi până în 2030, conform datelor furnizate de World Economic Forum. Acest lucru face ca în prezent, peste 850 de milioane de tineri să ajungă adulți fără să aibă abilitățile necesare pentru succesul în viață și în carieră, conform studiilor furnizate de Comisia de Educație.


Abilități precum adaptabilitate, rezolvarea problemelor, găsirea soluțiilor, organizarea, munca în echipă, comunicarea sau gândirea critică sunt competențele pe care tinerii nu le dezvoltă suficient pe perioada studiilor, ceea ce creează dificultăți în adaptarea rapidă a acestora în organizații și debusolare pentru viitorii angajati care nu înțeleg pe deplin cerințele companiilor.


+2500 de tineri și profesori au participat la edițiile anterioare ale conferinței în formatul online.


Noul eveniment în format fizic, Conferința EDUSPACE, este organizat la Brașov în 27 octombrie împreună cu compania FREUDENBERG, iar participarea este GRATUITĂ prin completarea formularului de înscriere: www.eduspace.ro.


Un grup de oameni care prezintă/discută/oferă feedback. O persoană vorbește la microfon, în timp ce celelalte ascultă.

FREUDENBERG este un grup tehnologic global care pune la dispoziția clienților și a societății în general, soluții inovatoare orientate către viitor. Freudenberg Group dezvoltă tehnologii de vârf, produse și servicii excelente pentru aproximativ 40 de piețe și pentru mii de aplicații: etanșări, componente de control al vibrațiilor, baterii și celule de combustie, textile tehnice, filtre, tehnologii și produse de curățare, produse chimice de specialitate și produse medicale.

„Grupul Freudenberg pregătește peste 450 de tineri din întreaga lume pentru o piață a muncii orientată către un viitor digital. Numărul de stagiari atestă angajamentul nostru de a investi în viitorul tinerei generații. Compania Freudenberg sprijină tinerii în ceea ce privește pregătirea lor individuală și perfecționarea continuă cu cele mai noi metode și tehnologii de predare, oferind programe de formare profesională în 15 țări din întreaga lume. Începând cu acest an, dorim să adăugăm România pe această hartă. Pentru studenții interesați de oportunități de carieră acest eveniment poate fi începutul unei fascinante călătorii de învățare pe tot parcursul vieții profesionale” a menționat directorul Freudenberg Shared Service Center, Andreea Francu.


51.000 60 650

angajați țări locații

la nivel global în toata lumea la nivel global

Participanți care iau parte la o activitate interactivă. Stau așezați pe podea sau în picioare, iar în jurul lor se află sticky notes.

Puterea inovației, orientarea către clienți, diversitatea și spiritul de echipă sunt valorile de bază ale companiei. Chiar și după mai mult de 170 de ani de existență, grupul de firme FREUDENBERG trăiește după aceleași principii fundamentale: angajamentul față de excelență, orientarea pe termen lung și promovarea unui mediu de lucru în care fiecare este încurajat să acționeze proactiv și să își asume noi responsabilități.



Persoana de contact:

Mădălina Hodorog


Articol realizat de: Maria Angele

Editor: Mădălina Hodorog și Diana Daniel

Photos: Arhiva personală

bottom of page