top of page

Ce calități trebuie să aibă un lider?

Acum câteva săptămâni am postat un articol despre abilitățile sociale, printre care se număra abilitatea de a conduce și de a-i îndruma pe ceilalți. Această abilitate cuprinde o mulțime de aptitudini, iar în acest articol vom prezenta câteva dintre acestea - care pot fi dobândite de către oricine. Pentru că liderii nu se nasc, ci se dezvoltă prin învățare continuă și multă muncă.



De ce este important să avem abilitatea de a conduce?


Abilitatea de a conduce este absolut necesară oricărei persoane care își dorește să ocupe o poziție de management. Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să aparțină doar managerilor. Pentru că majoritatea locurilor de muncă presupun lucru în echipă, calitățile unui lider vor fi utile oricărei persoane care își dorește să muncească eficient și să avanseze în carieră.



Ce calități trebuie să aibă un lider?


În primul rând, un lider trebuie să dea mereu dovadă de o comunicare eficientă. Nu doar că va delega sarcini cu claritate, ci va facilita comunicarea dintre membrii echipei, fiind deschis la întrebări și asigurându-se că toată lumea își spune punctul de vedere.


Apoi, un lider bun trebuie să aibă o atitudine pozitivă, pe care să o transmită și celorlalți. În cazul în care apar probleme, liderul nu va intra în panică, ci se va orienta către soluții, știind că există mereu o rezolvare pentru orice.


O altă calitate necesară unui lider este viziunea clară și completă asupra acțiunilor care trebuie realizate de către echipă. De asemenea, aici putem include și viziunea asupra viitorului îndepărtat - a misiunii care justifică întreaga muncă. Comunicând eficient această viziune, liderul va motiva și inspira membrii echipei.


Unui lider nu trebuie să îi lipsească nici autenticitatea. Nu va încerca să pară ceea ce nu este și va fi mereu sincer, atât cu ceilalți, cât și cu propria persoană. Astfel se va bucura de încrederea și respectul celor din jur.


Nu în ultimul rând, este foarte bine ca liderul să aibă pasiune pentru ceea ce face. Pasiunea poate fi considerată „ingredientul magic” pentru a face experiența muncii dificile una plăcută și mult mai eficientă.



Cele de mai sus sunt doar o mică parte dintre calitățile necesare unui lider. Ca să descoperi mai multe, îți propunem un scurt exercițiu. Un lider bun caută să învețe câte ceva de la toată lumea. Așadar, acordă câteva minute de reflecție următoarelor întrebări:


  • Pe tine ce lideri te inspiră?

  • Care sunt calitățile pe care le admiri la ei și cum ai putea să le dezvolți și tu?



Articol realizat de: Andreea Handrea

Editor: Mădălina Hodorog

Photos: Pexels


Comments


bottom of page