top of page

Sunt Manager la 23 de ani. Secretul meu

Angajarea, cum îi spune și numele, presupune un angajament, nu în teorie și nu la nivel figurativ, ci pe baza unui contract semnat de comun acord, ce presupune o serie de obligații, dar și drepturi, pe care un angajat trebuie să și le exercite de la semnarea contractului și până la încheierea acestuia.


Pentru mulți angajarea poate constitui o necesitate, pentru alții poate presupune dobândirea de experiență, dezvoltarea relațiilor interumane sau un pur și simplu ,,hai să încerc”. În cea din urmă situație m-am aflat și eu în urmă cu trei ani, căci da, sunt angajată și ocup poziția de floor manager într-o companie foarte cunoscută de fast-food, când, atât necesitatea, cât și curiozitatea m-au determinat să spun ,,DA”, vreau să mă angajez!”.


Odată cu angajarea, în ordinea firească pe care ți-ai creat-o de-a lungul anilor, intervine programul de la muncă. Spun de la început că a fi student și a fi angajat cu normă întreagă este dificil, însă, nu imposibil, totul ține de organizarea timpului, dar și de disponibilitatea ta de a face sacrificii.


Cum aminteam anterior, un contract vine cu obligații, astfel prezența la locul de muncă nu este facultativă, așadar timpul rămas trebuie întotdeauna organizat în funcție de locul de muncă. Spuneam că nu este imposibil, cheia este să devii un bun prieten cu timpul și să valorifici toate clipele, să le spunem așa, libere. Vă spun din experiență proprie cât de palpitante sunt întâlnirile pe Zoom, la curs sau seminar în timpul pauzei de masă de la serviciu sau nivelul de concentrare pe care trebuie să îl deții, astfel încât să fii capabil să răspunzi prompt la ore, dar în același timp să-ți faci treaba cu brio.



Însușește-ți curajul de a te depăși, limita e cerul!

E un „must” de nerefuzat, prin simplul fapt că te antrenează, îți șlefuiește agerimea și te face o persoană capabilă să rezolve mai multe activități în același timp. Cine nu își dorește să fiu un mic Napoleon Bonaparte?


În calitate de student angajat vei deveni, cu siguranță, independent financiar, ceea ce, la o vârstă de aproximativ 20 de ani, este un aspect foarte important și de lăudat, deopotrivă. Pe de altă parte, însă, vei cunoaște importanța banilor munciți, iar lucrurile mici și costisitoare pe care ți le-ai fi dorit vreodată, mai mult sau mai puțin necesare, nu ți se vor părea la fel de atractive. Vei vedea cât de chibzuit vei deveni, deși, în primele câteva luni de muncă și la primul salariu te vei trezi că vrei să cumperi totul, că banii aceia nu se vor termina niciodată, că acum este momentul să „investești” în ceea ce ți-ai dorit toată viața.


Consider necesar să punctăm și un segment mai puțin discutat, acela de a nu face față cerințelor, de a ajunge la capătul puterilor, unde timpul devine încet-încet un dușman...


Cunosc foarte mulți studenți care au renunțat la locul de muncă chiar și după 3-4 zile sau 5-6 luni, de ce? Răspunsul e simplu și nu trebuie criticat, capacitatea oamenilor diferă, atât fizic, cât și mental, locurile de muncă diferă și presupun grade diferite de muncă și implicare, așadar, unul dintre cele mai importante aspecte este testarea pieței muncii, cu joburi diferite, cu activități multiple și destinate fiecărei tipologii de oameni.



Spuneți „DA” provocării unui job, cu tot ce presupune acesta, țineți cont că experiența se câștigă, asimilați informații din toate părțile, documentați-vă temeinic, citiți, întrebați, fiți curioși și alegeți job-ul care vi se potrivește, frica, reticența, comoditatea și stagnarea nu sunt benefice minților tinere, acestea trebuie antrenate pentru ca viața maturului ce urmează s-o întâmpinăm, să fie una strălucită și lipsită de incertitudinea zilei de mâine.



Articol realizat de: Bocancea-Stafie Ruxandra

Editor: Mădălina Hodorog

Photos: Unsplah


----

Articolul face parte din categoria Sunt Student. Ce fac mai departe? în care am provocat studenții să scrie ei un articol despre cum văd angajarea, cariera și viitorul lor. Prin intermediul acestor articole-opinii îmi doresc ca tu, cititorul, să conștientizezi mai bine modul în care gândesc tinerii și să îi ajuți, acolo unde poți, prin experiența sau personalitatea ta. Aceste articole-opinii sunt redactate în întregime de studenții care și-au luat provocarea de a vorbi deschis despre lucrurile despre care nu prea vorbim în mod normal. Ruxandra nu a fost (încă) în programele mele.


Iubesc să ajut tinerii să iasă din haos. Așa cum știi, programul FUTURE - Construiește cu pasiune a ajutat în 5 ediții peste 350 de studenți și 200 de profesori universitari să facă trecerea de la facultate la primul job. Din 2022, am lansat și programul FUTURE Student - Alege un viitor cu pasiune unde ajutăm elevii și profesorii de liceu să ia decizii conștiente legate de alegerea facultății.


Construiesc punți acolo unde sunt prăpăstii. Între liceu și facultate. Între facultate și piața muncii.

(Mădălina Hodorog)

bottom of page