top of page

Am terminat facultatea, acum ce fac?

Când termini facultatea lumea se așteaptă de la tine să știi deja în ce direcție vrei să o iei, ce job și plan de carieră ai, și așa mai departe. Uneori, până și tu ai această așteptare. Însă, vă scriu astăzi din ipostaza în care nu am nici cea mai mică idee ce aș vrea să fac.

















Vizionarii sau exploratorii.

S-a mai terminat un capitol din viață și a sosit momentul când trebuie să intri pe piața muncii și să-ți cauți o carieră. Totuși, faptul că nu știi ce să faci poate veni în avantajul tău. În viața asta consider că sunt două tipuri de persoane: cei cu o viziune și cei care explorează. Eu mă aflu în ceea de-a doua categorie.


Vizionarii știu deja ce își doresc de la viață, sunt cei cu un plan bine făcut și pe care îl urmează până în pânzele albe. Siguranța planului e atractivă, dar din punctul meu de vedere îți fură din libertate.


Exploratorii reprezintă persoanele care fac câte un pas mărunt și apoi se adaptează la situație. Sunt persoanele care se lasă purtate de val, dar care își oferă răgazul de a greși. Această perspectivă îți oferă capacitatea de a te reprofila oricând. Te angajezi pe un post și nu ți se potrivește? Poți mai ușor face trecerea la următorul pas din viața ta. Poate nu ai siguranța și stabilitatea de care se bucură vizionarii, însă ai propriile avantaje.


Totuși pentru a rezista în ambele ipostaze consider că trebuie să ai câteva lucruri stabilite:

Cine ești? Chiar dacă știi sau nu ce vrei să ai în viitorul tău e recomandat mereu să-ți cunoști punctul de plecare. Vrei să ai o familie, trebuie să știi dacă poți să ai grijă de alte persoane, vrei să fii milionar, trebuie să știi dacă ești dispus să muncești mai mult decât cei din jurul tău.


Cine vrei să devii? Atât exploratorii, cât și vizionarii trebuie să aibă o destinație finală. Acea destinație poate avea orice formă, o imagine perfectă de sine, o familie, o locație etc. Totuși, indiferent de ce formă ar avea trebuie să existe pentru a ști încotro faci acei pași.


Cât de mult ești pregătit să înduri? Nu e nimic rău în a avea o viață cât mai simplă și de multe ori jobul e foarte important pentru a o avea. Totuși, Mark Manson afirmă că „cu cât îți asumi mai multă responsabilitate, cu atât vei avea mai multă putere". Așadar, reflectează bine asupra a ceea ce ești capabil să-ți asumi.


În concluzie, din punctul meu de vedere, angajarea e următorul meu pas din viață, și chiar dacă sunt atât speriat cât și încântat mă bucur că am ajuns aici.


 

Articol realizat de: Amariei Răzvan

Editor: Mădălina Hodorog, Cosmin Hongu

Photos: Unsplash, Pexels


Te poti înscrie la programul FUTURE pentru a te pregăti pentru primul loc de muncă.


Articolul face parte din categoria Sunt Student. Ce fac mai departe? în care am provocat studenții să scrie ei un articol despre cum văd angajarea, cariera și viitorul lor. Prin intermediul acestor articole-opinii îmi doresc ca tu, cititorul, să conștientizezi mai bine modul în care gândesc tinerii și să îi ajuți, acolo unde poți, prin experiența sau personalitatea ta. Aceste articole-opinii sunt redactate în întregime de studenții care și-au luat provocarea de a vorbi deschis despre lucrurile despre care nu prea vorbim în mod normal. Răzvan nu a fost (încă) în programele mele.


Iubesc să ajut tinerii să iasă din haos. Așa cum știi, programul FUTURE - Construiește cu pasiune a ajutat în 5 ediții peste 350 de studenți și 200 de profesori universitari să facă trecerea de la facultate la primul job. Din 2022, am lansat și programul FUTURE Student - Alege un viitor cu pasiune unde ajutăm elevii și profesorii de liceu să ia decizii conștiente legate de alegerea facultății.


Construiesc punți acolo unde sunt prăpăstii. Între liceu și facultate. Între facultate și piața muncii.


(Mădălina Hodorog)

bottom of page