top of page

Ce putem învăța (dacă vrem) din toate astea?

Pentru mulți tineri, este prima astfel de situație din viața lor. O criză - pandemică, economică, emoțională sau cum o resimte fiecare, vine rapid, fără prea multă vâlvă. Dacă nu ești atent, te cuprinde imediat.


În acel moment, avem tendința să ne ducem pe fiecare val dictat de alții fără să știm clar, concret ce facem noi acolo, care este poziția noastră, cum ne putem ridica.


Sunt câteva lucruri pe care putem să le învățăm din aceste momente și situații, iar câteva pe care le-am învățat eu în aceste zile sunt scrise - dintr-o stare de liniște - mai jos.





1. Privirea de ansamblu - Agitație pentru unii, Relaxare pentru alții

Nu toată lumea este panicată. Dacă bula noastră de pe Facebook ne arată doar oameni panicați, nu înseamnă că toată România este în această stare. Dacă vrei să afli mai multe despre filtrul pe care îl ai în propriul newsfeed de pe Facebook și chiar în căutările de pe Google, îți recomand materialul video de mai jos.



Îmi continui sesiunile de consultanță acum în online cu persoane care au decis să vorbească despre viziune, să își ia acest timp pentru a se conecta cu ei, pentru a-și stabili mai clar lucrurile din viața și viitorul lor și pentru a-și face propriul plan de băiate: în relația lor cu viața.


Mai sunt și oameni care pentru prima dată se simt eliberați - că nu mai au toată lumea pe umerii lor și își restabilesc acum prioritățile. Renunță la ce nu a funcționat și decid să o ia pe un alt drum.


Nu toată lumea e în stare de alertă - este primul lucru pe care e important să îl vedem atunci când ne uităm la perspectiva de sus (dacă vrem desigur, să ne uităm la toate părțile din poveste).





2. Când ne doare, ne întoarcem tot la educație

Am fost surprinsă să văd că odată cu închiderea școlilor, o mare parte din oamenii cu care eu sunt în contact pe rețelele de socializare, adică „bula mea online” (vezi materialul de mai sus), au început să ofere soluții alternative la învățare.


Am fost surprinsă pentru că atunci când ai timp de #Stamacasa ne întoarcem natural la noi, la propria noastră educație, la ce putem face, cum putem să ne relaxăm mai mult, să ne iubim mai mult, să ne planificăm mai mult.


Cel care nu vede educația un scop în sine, va intra în panică totală.





3. În timp de criză, tot competențele soft ne salvează

Știu sigur că perioada aceasta m-a făcut mai atentă, mai organizată, mai creativă. Am lucrat 3 luni pentru a pregăti noua ediție a programului FUTURE împreună cu Vertiv ca să fiu nevoită să o amân și 70 de persoane să depindă doar de competențele mele de a găsi soluții practice și creative.


În momente precum acestea, ne întoarcem tot la competențele noastre soft: cât de bine știm să comunicăm, să ne organizăm munca, să ne adaptăm, să fim empatici, să știm găsi soluții. O spun mereu: când vine criza, îți activezi competențele soft - așa cum ți le-ai dezvoltat și în funcție de cât de mult ai investit în ele.


Trainer & Consultant

bottom of page