Cum reparăm ceva ce nu s-a întâmplat încă? - Educația viitorului prin ochii lui David Price

Participarea la evenimentele educaționale este una dintre cele mai bune surse de dezvoltare pentru noi. Colega noastră Eliza a participat la panelul lui David Price, autor, speaker, trainer și consilier în cadrul evenimentul online Fixing the Future - Education Edition.


Dacă nu ai avut timp să participi la eveniment, dar vrei în continuare să profiți de informațiile acumulate, aici e locul potrivit. Citește mai jos cele mai importante aspecte.

Prezentarea din cadrul evenimentului l-a avut în prim-plan pe David Price, autor, speaker, trainer și consilier. Subiectele pe care le-a abordat în ultimii 15 ani tratează provocări reale din domeniul educației, a societății și a business-ului și propune soluții în vederea depășirii acestora. Vorbim despre dezangajarea civică, pe care o observăm tot mai des atât în rândul angajaților, cât și în rândul studenților, dar și despre metode de a ne maximiza potențialul creativ și inovativ, astfel încât să devenim cetățeni cu adevărat îndepliniți.


Cele 4 fire


În prima parte, acesta vorbește, pe scurt, despre noua lui carte publicată, și anume The power of us. Sunt urmărite patru fire care se interconectează pe parcursul cărții. Primul fir tratează ideea de reimaginare a inovației produse de consumator – user innovation. S-a ajuns într-un moment în care oamenii își creează propriile produse și servicii, studiile arătând că 54% din noile produse și servicii sunt dezvoltate de utilizatori. Așadar, dacă în primă fază putem vorbi despre o împărtășire a cunoștințelor, este natural să vorbim în continuare despre o împărtășire a produselor create, a ceea ce știm și punem în aplicare; avem exemple precum Etsy, Patreon, care reprezintă un tip de economie artizanală, și se preconizează că mulți dintre tinerii zilelor noastre își vor căuta un loc de muncă în acea sferă.


Cel de-al doilea fir urmărit este faptul că s-a ajuns în punctul în care comunitatea depășește performanțele birocrației, cel mai bun exemplu fiind întocmai începutul pandemiei: guvernele nu s-au mobilizat eficient în vederea suplimentării de resurse medicale vitale, precum măști, combinezoane, viziere, acest rol fiind preluat de grupuri de oameni care au produs materialele necesare pentru medici, demonstrând încă o dată slăbiciunile guvernului.


Cel de-al treilea fir reprezintă creșterea activismului social, acest lucru fiind susținut de faptul că ultimii 10 ani au văzut mai multe mișcări sociale decât ultimii 200 de ani, multe dintre ele conduse de tineri. Două dintre cele mai mari demonstrații publice au avut loc în ultimii 2 ani, una dintre ele condusă de Greta Thunberg iar cea de-a doua, marșul pentru combaterea legislației actuale americane referitoare la armele de foc, organizat de elevii liceului Parkland din Florida. Așadar, s-a observat o creștere în activismul social, de menționat fiind și mișcările #metoo și #BlackLivesMatter


Cel de-al patrulea fir tratează răspunsul la întrebarea Ce înseamnă toate aceste schimbări pentru organizații? Organizațiile de succes prezentate în această carte, dar și ONG-urile și organizațiile educaționale ajung la aceeași concluzie: vechile modalități de structurare ierarhică nu mai funcționează în această nouă lume. Așadar, mesajul transmis este că trebuie să găsim modalități prin care valorificăm atât contribuția angajatului, care este un inovator, dar și contribuția consumatorului de servicii și produse, iar un exemplu particular pertinent este tocmai domeniul educației.

Provocările majore ale tinerilor azi

Cele două trenduri/tendințe cheie care au condus la această preluare de putere înspre creare și inovație sunt reprezentate de criza de identitate și atribuirea unei sarcini pentru autodeterminare. Criza de identitate (the crisis of identity) îi are în vizor în special pe tineri și este legată strâns de locul de muncă, de job. Această criză izvorăște din toate discuțiile pe care le avem cu copiii și tinerii, care au un subiect comun, și anume ce job/loc de muncă vrei să ai? Este tratată diferența dintre locul de muncă și ocupație, așadar între cum ne câștigăm existența și între ce anume ne definește, ce anume ne interesează și ce anume facem; viitorul înclină balanța înspre a doua categorie. Cel de-al doilea trend, atribuirea unei sarcini pentru autodeterminare, tratează nevoia de control asumat asupra parcursului în viață al fiecărui individ. Și aici aplicabilitatea cea mai mare se observă în educație: este nevoie să colaborăm în crearea curriculumului și a învățării împreună cu elevii, astfel încât aceștia să simtă că își conduc propriul parcurs educațional.


În continuare, întrebările adresate au legătură cu măsurile pe care le putem lua în restructurarea de tip colaborare, cum putem include activismul în educația formală a elevilor, cum putem include părinții în acest proces, , care sunt skill-urile de care avem nevoie în viitor și ce facem cum sistemul educațional din țările sub-dezvoltate (țările din lumea a treia). David Price consideră că în domeniul educației, colaborarea este o provocare inevitabilă pe care va trebui să o confruntăm deoarece oamenii au început să facă lucruri în special pentru propria persoană, iar educația este unul dintre elementele pe care le facem pentru noi, nu pentru alții. Așadar, includerea activismului social în învățământ este o necesitate, deoarece noile generații nu mai sunt conduse de bani.



Tinerii se implică în situații cu adevărat importante (vezi studentul de 17 ani care a creat un website de depistare a răspândirii cazurilor de coronavirus) și aduc soluții acolo unde mari instituții eșuează. Este încurajată ideea de a ne folosi de abilitățile elevilor cât timp sunt la școală, de a le valorifica cunoștințele practice astfel încât să se implice activ în societate, nu să așteptăm să facem aceste lucruri abia după ce au părăsit băncile școlii. Cu toate acestea, chiar dacă avem elevi și tineri capabili de schimbări majore, încă avem un guvern care își dorește revenirea la normal. Iar aceștia vor asculta întotdeauna de votanții lor, care în mare parte sunt părinți. Rolul cadrelor didactice în acest proces de colaborare în educație este să implice părinții, să le explice rolul lor în educație și să îi încurajeze să ceară, la rândul lor, o schimbare în funcționalitatea procesului educațional.


Totodată, considera că skill-urile de care vom avea nevoie in viitor se bazează pe cum pot să îmi dezvolt latura umană?, vorbim despre compasiune, empatie, valori pe care va trebui să le avem. Inteligența artificială și automatizarea vor prelua frâiele unor activități pe care nu vrem să le facem, însă acestea nu vor putea substitui natura umană. Mai mult, este nevoie de dezvoltarea gândirii pentru rezolvarea problemelor, este nevoie de creativitate.



Încotro acum?


În final, când vine vorba de dezvoltare, putem lua ca exemplu Dubai, care acum 20 de ani era un deșert; așadar, spre deosebire de țările dezvoltate (ne referim aici la occidentul industrializat, care are o lungă istorie și tradiții), țările din lumea a treia înregistrează un progres uriaș deoarece nu sunt condiționate sau ancorate în trecut de diverse tradiții și obiceiuri. Sistemul de educație, astfel, este mult mai greu de schimbat într-o țară bazată pe tradiție și istorie, decât într-o țară în care bazele sunt abia puse, neavând o idee preconcepută despre cum ar trebui să arate învățământul.




Ce concluzii putem trage?


  • Societatea înregistrează un progres considerabil față de ultimii 200 de ani, iar noile generații își fac simțită prezența în acest demers evolutiv.

  • Colaborarea cu comunitatea este absolut esențială în crearea unor produse relevante pentru societatea de azi, indiferent de domeniul pe care îl avem în discuție.

  • Sistemul educațional, mai mult ca niciodată, trebuie să îmbrățișeze ideea de înaintare spre normal, și nu întoarcere la normal.



Sursă foto: https://www.fenews.co.uk/

Autori: Manuela-Eliza Leordean, Mădălina Hodorog