Am finalizat săptămâna #4 de predat în online: fie în seminariile cu studenții, în sesiunile online FUTURE, întâlnirile de consultanță sau sesiunile cu profesorii.
E o lună în care am experimentat, greșit, adaptat constant și mers înainte.
Care sunt diferențele majore între educația online și offline din perspectiva mea le găsești mai jos, dar sunt sincer curioasă de propria ta experiență.
1. La sesiunile de training față în față, participanții știu ce au de făcut. În online nu
În sesiunile față în față, dacă există câteva persoane care nu înțeleg clar ce au de făcut, se adaptează după acțiunile celorlați. În online, această adaptare este mult mai dificilă pentru că nu există interacțiune umană, nu vezi clar ce fac ceilalți. Participantul presupune, însă nu știe sigur.
Ce fac eu? Repet de mai multe ori cerința, în special dacă îi împart în echipe în online. Mai mult, folosesc la maxim butonul de CHAT menționând: „dacă nu este clar ceva, vă rog să scrieți oricând în chat sau să mă întrerupeți”. Mă asigur că ei înțeleg că există mereu metode prin care pot să își rezolve nelămuririle.
2. În online, se renunță mult mai repede
Atunci când suntem față în față, tendința participanților este de a se adapta. Chiar dacă simt nevoia să renunțe, aceștia, motivați de întregul grup și de reacția grupului, se adaptează.
În online, orice informație care nu este clară sau motivantă pentru echipă va duce la abandon. Unii vor ieși sigur din întâlnire, alții vor apela rapid la butonul „mute” și o parte nu vor participa deloc, nici dacă îi întrebi.
Am pățit lucrul acesta la unul dintre seminariile mele.
Ce fac eu acum? Pe de o parte, sunt foarte conștientă că nu voi putea motiva toți participanții să fie activi în sesiune. Pe de altă parte, mi-am dat seama că activitățile trebuie să fie mult, mult mai simple. Nivelul de complexitate să fie mai scăzut, dar discuțiile bazate pe acel exercițiu să fie mai intense.
3. Participanții au nevoie de mai multă interacțiune cu profesorul/trainerul/facilitatorul
Pentru că nu există deloc interacțiune fizică, socială, profesorul rămâne singurul „om de bază” din sesiunea online. Asta înseamnă că profesorul trebuie să aducă: energia, claritatea, structura.
Personal, cred că rolul profesorului este să aducă toate acestea, de aceea, în online doar continui să mă asigur că se întâmplă aceste lucruri și există o claritate de la mine - spre ei.
Asta nu înseamnă că doar eu vorbesc și ei ascultă. Înseamnă doar că rolul meu este de a-i ghida, ai trece prin procesul educațional, a le oferi energie, claritate, structură.
4. În online, nu există feedback (Doar dacă îl ceri și lupți pentru el_
Să fim sinceri:
- mulți dintre participanții noștri preferă să stea fără camera video pornită ----> nu ai astfel feedback vizual
- sunetul trebuie pus pe mut, altfel va deranja toată sesiunea ----> nu ai astfel feedback auditiv constant
- nu poți vedea toți participanții. Când lucrezi cu mai mulți participanți pe ZOOM, de exemplu, nu poți să vezi mai mulți de aproximativ 25 de persoane pe ecranul tău -----> nu vezi astfel decât reacțiile unora dintre participanți
Ce fac eu? Cer mereu, mereu, mereu feedback după fiecare activitate mică. Îi rog să scrie pe chat, să folosească menti.com, să vorbească, să scrie în Jamboard. Orice, doar să am un feedback de la participanți.
5. În online, învățarea se face în bucăți
Conținutul trebuie împărțit în etape clare, scurte, concise. Fiecare activitate să aibă o logică simplă și să includă jocuri.
Ce fac eu? Personal, fac acest lucru și în învățarea la clasă și constant schimb metoda de lucru din 10 în 10 minute. Cheia aici este să știi să faci trecerile de la o activitate la alta într-un mod fluent, să există o continuitate între micile activități pe care ți le-ai propus, ca la final, procesul de învățare să își atingă obiectivele.
6. Avem tendința să ne lăsăm demoralizați
Cred în continuare că viitorul învățării nu este educația în online. Poți primi informații în online (și este chiar foarte bun la acest lucru), dar nu poți chiar învăța cu adevărat.
Cred că, în calitate de profesori, traineri, facilitatori avem tendința să ne punem aceleași obiective de învățare ca în sesiunile fizice, unde există un alt tip de interacțiune, unde învățarea este pe mai multe planuri (personală, socială etc).
În online, suntem nevoiți să oferim alte competențe participanților noștri (energie, structură, claritate).
Mădălina Hodorog
Trainer | Consultant | Profesor | Fondator
