Directorul care spune și face:„Cred foarte tare în conceptul de formare continuă"


Claudia face ce spune. Crede în formare continuă și pune lucrurile în mișcare. Nu mâine. Azi. La început de pandemie a fost primul director care m-a contactat că vrea #EducatieAltfel în online, iar colectivul de profesori de la Școala Gimnazială nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino" din Pucioasa, județul Dâmbovița a fost prima școală care a vrut să predea #altfel.


Nimeni nu s-a născut învățat și, din păcate, formarea inițială nu e tocmai ce ar trebui să fie. A rămas în alt secol. De aceea, la nivelul școlii, prin formare la locul de muncă, reglăm și dezvoltăm competențele profesionale. " o spune clar Claudia Ionescu, directorul școlii din 2012 cu multă încredere și acțiune.


Povestea Claudiei merită spusă!







Capitolul 1: De la eleva corigentă la director ce schimbă sistemul educațional



Meseria de profesor înseamnă mai mult decât o simplă meserie, devine un stil de viață.

Care a fost motivația ta atunci când ai ales această profesie?


E o poveste specială. Am început cu stângul: după primul trimestru din clasa I, am fost retrasă de părinții mei de la școală, după un episod neplăcut cu doamna învățătoare. De la note de 9 și 10, în câteva săptămâni, din cauza unor neînțelegeri între tatăl meu și doamna învățătoare (care era și vecina noastră), ajunsesem să am doar 4 și 5. Traseul educațional era deja conturat – corigentă.


Îngrijorați din cauza problemelor emoționale pe care începusem să le dezvolt, dar, mai ales, pentru că părinții și bunicii din partea mamei îmi cunoșteau potențialul și au crezut în mine, au insistat și au făcut tot ce au putut, ca să mă retragă de la școală. A fost o luptă cu sistemul tare anevoioasă. Așa ceva nu era acceptat pe vremea aceea: nu era voie să fie abandon școlar. Tatăl meu era la un pas să facă închisoare, a scăpat doar cu o amendă penală pe care a plătit-o timp de 3 ani.


Și acum îmi amintesc că ultima literă învățată în prima mea clasă I a fost litera e mic de mână”.

Am rămas un an acasă și am învățat alfabetul cu mama. După ce am petrecut vara la bunici, am fost nevoită să reiau școala. Mergeam a doua oară la aceeași școală. Pe 15 septembrie, în drum spre școală, am mers cu mama în spatele unui domn slab, înalt, care mergea fredonând ușor o melodie veselă. Se oprea la orice salut, căci toată lumea îl saluta respectuos. Aproape de poarta școlii, s-a aplecat și a ridicat o pensulă (pensulă de pictură). S-a întors spre noi și mi-a oferit-o spunându-mi: Să îți poarte noroc la școală!”. Mai târziu, în curtea școlii, aflam că va fi noul meu învățător. Deja îl iubeam. Iar școala mi s-a părut pe loc frumoasă, veselă si prietenoasă. Am uitat totul.


De atunci am știut și mi-am dorit să fiu învățătoare. Și tot domnul învățător m-a încurajat să fac asta. Mi-am stabilit un obiectiv clar, am muncit mult în Liceul Pedagogic și m-am întors învățătoare în comuna mea. Culmea! Pe postul fostei mele învățătoare. Si, da, tot domnul învățător m-a încurajat să mă transfer după câteva zile, la Școala 4 Pucioasa unde era un post liber.


Am devenit mai întâi director adjunct în 2002, apoi director în 2012. Am avut marea șansa de a găsi aici alți mentori, alături de care am construit zi de zi.



Uneori, reușesc să răzbesc, alteori, nu.



Funcția de director e dorită de mulți. Care sunt câteva provocări care vin odată cu ocuparea acestei funcții?


Fiecare zi este o provocare. Fiecare zi în școală e diferită. Îți trebuie o mare putere de concentrare și efort, reziliență și adaptare. Ritmul alert al schimbărilor, orientările date în ultimul moment sau lipsa orientărilor, lipsa de autonomie din sistem, conservatorismul, autosuficiența oamenilor le iau ca pe mari provocări. Uneori, reușesc să răzbesc, alteori, nu. Dar o iau de la capăt. Îmi place lucrul bine făcut, cât mai simplu și până la capăt.