E foarte important ca profesorii să motiveze studenții - Interviu Violeta Merie

Trebuie să știi despre Violeta 3 lucruri: este profesorul universitar pasionat de #EducatieAltfel, predă de peste 10 ani la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și susține cursuri precum Știința și ingineria materialelor, Materialele metalice ce vizează domeniul ingineriei materialelor.


Pe Violeta Valentina Merie o recunoști de la distanță în cursurile de #EducatieAltfel. E mereu implicată și 100% acolo. Am cunoscut-o la ediția FUTURE - Construiește cu pasiune susținută de TenarisSilcotub, iar de atunci am admirat mereu dorința ei de #SePoate.


Cum s-a adaptat Valentina la mediul online și cum vede ea sincer acest mediu, te invit să citești mai jos.




ADAPTAREA LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL ONLINE


Ce înseamnă să fii profesor în aceste vremuri?

A fi profesor în aceste vremuri presupune o provocare suplimentară pentru cadrul didactic comparativ cu ce a fost înainte de această pandemie. Dacă până nu demult activitatea didactică presupunea interacțiune fizică între cadru didactic și studenți, acum această interacțiune lipsește cu desăvârșire.


Provocarea suplimentară constă în identificarea modalităților prin care transmiterea informației către studenți în mediul online să stârnească acea pasiune și curiozitate atât de necesare actului didactic și totodată să aibă aceiași eficiență ca și în formatul clasic.


Toți – profesori și studenți - suntem bulversați de această situație și consider că e foarte important ca profesorii, fie ei tutori, consilieri sau nu, să acorde un sprijin suplimentar pentru a-i motiva pe studenți să continue, să nu renunțe cu ușurință. Din nefericire, condițiile actuale duc la creșterea gradului de abandon școlar.





Care au fost provocările ce au apărut odată cu tranziția la învățământul online?

Tranziția la învățământul online a fost bruscă fiind impusă nu de nevoia de îmbunătățire a actului didactic ci de necesitatea continuării acestuia în condițiile existente. O primă provocare a fost regăsirea în mediul online. Lumea academică (cadre didactice, studenți) nu era, în general, „conectată” la mediul online, la platformele utilizabile (Microsoft Teams, Google Classroom, Zoom etc.).


Odată depășită această provocare a fost necesar să se identifice și să se remedieze situațiile în care studenții nu puteau avea acces la activitățile online (lipsa internetului, lipsa calculatorului / laptopului etc.). Ulterior a intervenit provocarea identificării modalităților de evaluare a studenților. La toate aceste provocări s-a adăugat cea cu privire la identificarea modalităților de implicare a studenților în actul didactic.





Ce abilități digitale ți-ai dezvoltat în acest timp?